InaDent Logo
PROGRAMĂRI ONLINE
0729 112 121 L-V: cu programare
Telefon
Albirea profesională a dinților cu Zoom®

Albirea profesională a dinților cu Zoom®

Autor: Ina Dent Ploiesti | Data Publicarii: 12-12-2018 | Categoria: General | 135 Vizualizari

            Unul dintre primele lucruri pe care oamenii le observă la interlocutorii lor este zâmbetul. Dinții albi și sănătoși îți oferă un zâmbet de invidiat și, cu siguranță, încredere în sine.

Cu vârsta, dinții pot deveni pătați din cauza mâncărurilor, a băuturilor( cafea, vin roșu, sucuri) sau a fumatului. Dacă ai dinți îngălbeniți, pătați sau decolorați și te simți stânjenit pentru că zâmbetul tău pare îmbătrânit sau nesănătos, există o soluție care să îți redea încrederea unui zâmbet tineresc și perfect – albirea profesională a dinților.          

            Ce este albirea profesională a dinților?

            Albirea profesională a dinților se realizează în cabinetul medicului stomatolog. Acesta va stabili dacă pacientului îi este recomandabilă procedura de albire a dinților. Procedeul este nerecomandat femeilor însărcinate și celor care alăptează, copiilor mai mici de 15 ani, persoanelor cu boli gingivale, eroziuni dentare, cu dinți foarte sensibili sau celor cu alergie la peroxid. Substanțele de albire nu acționează asupra implanturilor, coroanelor dentare sau asupra materialului unei plombe.

            Medicul va izola gingiile și buzele cu ajutorul unui depărtător bucal pentru a le proteja de eventualele iritații produse de substanțele de albire. Va aplica pe suprafața externă a dintelui un gel cu anumiți compuși peroxidici, în special peroxid de hidrogen, care pătrund adânc în smalț și albesc treptat dentina. Apoi va proiecta o lumină cu led sau laser pe suprafețele dentare timp de 30-45 de minute. Rezultatele sunt imediate și vizibile – dinții se albesc cu până la 6/8 nuanțe într-o singură ședință.

            Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de anumiți factori: tipul petelor, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care acesta acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care e repetat tratamentul.

 

            Care sunt beneficiile acestei proceduri?

  • un zâmbet încrezător, mai alb și mai strălucitor;
  • o prezență tinerească, cu aspect sănătos;
  • un tratament rapid, convenabil și confortabil.

Cum poți menține rezultatele mai mult timp?

            Acum că dinții tăi sunt mai albi, probabil că vrei să îi păstrezi așa pentru mai mult timp. Iată câteva sfaturi:

  • Evită consumul de alimente și băuturi care conțin tanin: vinul, ceaiul, cafeaua, curry etc;
  • Renunță la fumat! Substanțele chimice din tutun, fie că îl fumezi, fie că îl mesteci, vor dăuna dinților tăi strălucitori.
  • Fă-ți un obicei din a avea o bună igienă orală. Vei preveni apariția cariilor și vei îndepărta urmele de mâncare și băutură care pot păta dinții.

Ești pregătit pentru dinți strălucitori și un zâmbet perfect? Stabilește chiar acum o programare la Clinica dentară Ina dent – 0729 112 121!

 

 

SHARE:
TAGURI:
albire dinti
zoom
zambet de vacanta

ALTE ARTICOLE

ADAUGA UN COMENTARIU

CAUTA

ARTICOLE NOI

ARTICOLE POPULARE

TAGURI

ARHIVA

GARANȚIA BANILOR

DACĂ NU EȘTI MULȚUMIT DE LUCRARE,
ÎȚI GARANTĂM RETURNAREA ÎNTREGII SUME
VEZI MAI MULTE DETALII

OFERIM GRATUIT

CONSULTAȚIA INIȚIALĂ ȘI
PLANUL DE TRATAMENT SUNT GRATUITE
VEZI INFO OFERTĂ

CALITATE/PREȚ

NU OFERIM CEL MAI MIC PREȚ,
DAR NE STRĂDUIM SĂ BENEFICIEZI DE CEL MAI BUN COST
VEZI OFERTA NOASTRĂ
line

© Copyright 2015 INADENT Ploiești - Clinică Dentară. Toate drepturile rezervate.

Info Cookie Politica de confidențialitate Termeni și Condiții ANPC SOL ANSPDCP
Facebook - Inadent Instagram - Inadent Youtube - Inadent Google Plus - Inadent