0729 112 121 L-V: cu programare

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/inadentp/public_html/administrator/components/com_sppagebuilder/helpers/sppagebuilder.php on line 147

Controlul dentar periodic, un pas mic către un zâmbet fără cusur

Cei mai mulți dintre pacienți ajung în cabinetul medicului dentist abia în momentul în care resimt dureri majore, afecțiuni profunde care afectează nu exteriorul dinților, ci rădăcina acestora. Toată durerea suferită, toți banii cheltuiți pe repararea zâmbetului distrus și tot timpul pierdut în cadrul ședințelor destul de lungi de reconstrucție a danturii ar putea fi altfel scutite, într-un mod simplu și deloc costisitor: controlul periodic.

Se întâmplă deseori ca dintele să ia contact cu o bacterie bucală sau să sufere orice gen de leziune minoră, spre exemplu o fisură superficială, pe care pacientul în cauză o ignoră în majoritatea cazurilor. Astfel, cu trecerea timpului, o problemă la prima vedere minoră, ce pare a se poate rezolva de la sine, se transformă într-o experiență cu adevărat neplăcută. Asta pentru că netratate la timp, afecțiunile dinților nu stagnează și nici nu se vindecă de unele singure, ci evoluează și se extind, afectând ceilalți dinți, rădăcinile și gingiile, dar mai ales nervul dentar.  

Vizitele periodice la stomatolog, un prim pas spre un zâmbet sănătos

Dincolo de faptul că pot provoca probleme de sănătate dintre cele mai grave, problemele dentare sunt totodată extrem de inestetice. Vei ajunge să-ți ascunzi zâmbetul, să te ferești să mai râzi atunci când auzi o glumă, din simplul motiv că ceilalți ar putea vedea cât de urât a ajuns să arate dantura ta. Totul s-ar putea rezolva, însă, printr-o vizită regulată la medicul dentist, cel care se va dovedi prietenul tău și al dinților tăi! Iată câteva dintre avantajele pe care să le iei în seamă atunci când alegi să-ți faci un obicei din a vizita cabinetul stomatologic cu regularitate:

  • Tratament eficient, la un preț avantajos – dacă ar fi să pui în balanță costurile pe care le însumează rezolvarea unei afecțiuni dentare grave, care implică mai multe etape de acțiune și tot felul de proceduri stomatologice complexe, comparat cu prețul unui control periodic, ai ajunge la concluzia că vizitele de acest gen te vor ajuta să economisești timp și bani. Asta pentru că, identificate din timp, problemele dentare nu doar că pot fi tratate cu mai multă ușurință, ci și cu mai multă rapiditate. Costurile unui consult periodic nu se compară cu durerea resimțită de către un pacient care se confruntă cu probleme grave la nivelul danturii, fiind un preț echilibrat pe care îl vei plăti, pentru a te putea bucura de un zâmbet frumos și mereu sănătos.
  • Soluții personalizate pentru dantura ta – a veni regulat la control înseamnă, de asemenea, că medicul stomatolog va avea acces la un istoric medical dentar, util în momentul în care trebuie să-ți ofere soluții personalizate pentru rezolvarea potențialelor probleme ce pot apare de-a lungul timpului. Totodată, el te poate învăța cum să-ți periezi corect dinții, care sunt pașii spre obținerea unui zâmbet curat, cum să-ți menții respirația mereu proaspătă și multe alte informații utile, pe care doar un specialist în domeniu le poate cunoaște și care are capacitatea de a le personaliza în funcție de caracteristicile dinților tăi.
  • Vizite periodice, nu neapărat foarte dese –multe persoane consideră că faptul de a vizita periodic dentistul implică a-ți da peste cap programul obișnuit. Se recomandă între două și patru vizite anuale. Îți poți programa vizitele conform cu agenda ta zilnică, fără a-ți perturba activitatea obișnuită. O dată la câteva luni, medicul dentist trebuie să-ți vadă dantura, pentru a analiza cum au evoluat/se prezintă dinții, cum se mențin anumite lucrări realizate anterior, care sunt potențialele riscuri apărute între timp, de la ultimul control sau altele asemenea.

 

Vara asta te invităm să-ți aduci zâmbetul în vacanță la Ina Dent Ploiești!

Vara e despre vacanțe și relaxare, un motiv în plus să nu mai stai pe gânduri și să vii negreșit la Ina Dent Ploiești pentru un control! Inspirați de spiritul vacanțelor și de atmosfera pe care acestea o aduc întotdeauna, clinica noastră îți oferă un loc în care atât tu, cât și dantura ta, vă veți simți la fel ca într-o călătorie incredibilă într-o țară exotică. Îți aducem pe buze zâmbetul de vacanță, în special în această perioadă a anului în care, cu siguranță, te pregătești de o bine meritată călătorie. Vrei să pleci de acasă cu o dantură nu mai puțin decât perfectă, așa-i?